Postate prin social-media (2)

17 aprilie 2020

Am urmărit, în această seară, in mediul virtual, Prohodul Domnului. Bărbaţi – mitropoliţi, episcopi, preoţi, diaconi, cântăreţi – prohodind un bărbat, pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Anul trecut, în alţi ani, nu-mi sărea în ochi această realitate, pentru că la slujbele din biserică participau şi femei, care făceau parte din grupurile ce cântau Prohodul Domnului. În acest an, ca niciodată, femeile nu au participat, activ, la slujba de prohodire. Ele, care au stat la piciorul crucii când apostolii fugiseră, ele, care au pregătit, în grabă, trupul Lui pentru a fi înmormântat, ele cărora, prin Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii, li s-a arătat Iisus Hristos Înviat din morţi. Unde sunt femeile? m-am întrebat privind fragmente din slujba Prohodului, de la malul mării până la Iaşi. Nu am un răspuns. Am doar o tristeţe…

*

16 aprilie 2020

Mă gândesc la domnul ministru al culturii, Bogdan Gheorghiu, dar şi la domnul director al Institutului Cultural Român, Mirel Taloş, la miniştrii secretari de stat de la cultură, la vicepreşedintele ICR, la directori, secretari, etc, etc, etc…De o lună de zile România este în stare de urgenţă, iar activităţile culturale au fost blocate. De astăzi mai urmează o lună de stare de urgenţă, iar după 15 mai, chiar dacă condiţiile se vor relaxa, distanţarea socială, ni se spune, va continua. Mă gândesc cum vin ei la muncă în fiecare ti, cum fac planuri, vorba lui Eminescu, „din cuţite şi pahară”. Nu este vina lor, desigur, că pandemia a lovit planeta, dar ar avea timp acum, că stau mai mult la birou, să gândească acel proiect cultural de ţară, după cuvântul lui Eminescu: „trebuie să fim un stat de cultură aici, la gurile Dunării”. Dar poate chiar asta fac, iar eu îi privesc cu supiciune…

*

9 aprilie 2020

“Pomenește, Doamne, și pe cei care din binecuvântate pricini nu sunt de față”

Cancelaria Sfântului Sinod, a dat, cu aprobarea Patriarhului României, un comunicat privind slujbele de Florii, din Săptămâna mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de urgenţă. Astfel, “slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 0,00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor”, după care clericii “vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii”. “La ora 0,00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 metri, cu salutul pascal Hristos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare”.

Continue Reading →
Posted on

Postate prin social-media (1)

6 aprilie 2020

Dragi prieteni, vreau să vă dăruiesc un text care pe mine m-a impresionat atunci când l-am citit şi la care mă gândesc adesea. Cred că este potrivit şi pentru vremurile de acum… L-am repovestit în una din cărţile mele…

„Ospățul lui Babette

Isak Dinesen are o povestire în care într-un sat pierdut pe coasta Danemarcei, în care locuitorii erau foarte religioși, ajunge o femeie. Comunitatea fusese dominată mulți ani de un pastor sever ce mergea pe calea creștinismului îndârjit care vede în lume un rău și îndeamnă la abandonarea plăcerilor lumești. Femeia venea din Franța cuprinsă de revoluție și a bătut la casa unde locuiau cele două fete ale pastorului, bătrâne acum, nemăritate, reușind să se angajeze ca bucătăreasă. A învățat repede să gătească mâncarea pe care o mâncau sătenii (pâine, pește, lapte și combinațiile lor posibile) și așa au trecut 14 ani.
Într-o zi, pe când fetele se pregăteau să sărbătorească centenarul nașterii tatălui lor, veni o scrisoare în care se afla un cec. Babette câștigase loteria la care, odată pe an, un prieten de la Paris îi cumpăra un bilet. Vreau să pregătesc eu masa pentru sărbătoarea centenarului tatălui vostru, le spuse surorilor și plecă într-un oraș îndepărtat, pentru a face comenzile. Tip de paisprezece ani se hrănise și cu vise, iar acum ele puteau deveni realitate. În fine, a sosit ziua cea mare, Babette a așternut o față de masă albă, de in, pe ea a pus veselă de import, sfeșnice de argint și pahare de cristal. Și banchetul începu. Vinurile au fost urmate de tot felul de mâncăruri excelente, iar pe măsură ce mâncau, în mesenii veniți cu hotărârea de a nu se bucura de bucate, avea loc o metamorfoză. Magia mâncării era mai puternică decât ideile pe care le aveau în minte.

Continue Reading →
Posted on

Năucii oraşului şi Starea de urgenţă

30 martie 2020

Când locuieşti de mulţi ani în acelaşi oraş, aşa cum locuiesc eu, şi faci aproape toate drumurile pe jos (din simplul motiv că nu ai maşină, aşa cum nu am eu), ajungi să cunoşti năucii oraşului, oameni care, au n-au treabă, sunt tot timpul pe drumuri (la propriu şi la figurat).

Femei şi bărbaţi, între 40 şi 90 de ani. Îi cunosc, aşa cum se spune, din vedere, nu ştiu cum îi cheamă, unde locuiesc, ce viaţă au avut, dar pot să-i descriu.
Un domn, cu o barbă de călugăr, se deplasează, grăbit, grăbit, indiferent de anotimp, spre ….nicăieri. Barba îl ajută să primească, sâmbăta, după pomenirea morţilor, la ieşirea doamnelor de la biserică, pomeni substanţiale, sau să prindă un loc la vreun hram, la vreo pomenire, pe la restaurante. L-am văzut şi astăzi, la fel de grăbit, mergând, mergând…spre nicăieri…Acum, că nu se mai fac pomeniri în biserici, nici praznice pe la restaurante, îi va fi mai greu.

O doamnă zveltă îşi plimbă, întreaga zi, prin zona centrală a oraşului, câinele vagabond, ţinut într-o lesă şi vorbeşte cu el, au, mai bine spus, în preajma lui…

Şi ea merge…..spre nicăieri… prin tot oraşul… Acum va trebui să-şi plimbe animalul de companie doar în jurul blocului, în reprize scurte.

Continue Reading →
Posted on

„Aștept ordonanțele dumneavostră“

Se vorbeşte, tot mai insistent, pe toate canalele media, despre ce va fi după 15 mai, despre cât de mult sau cât de puţin trebuie deschisă uşa libertăţilor noastre. Primul lucru pe care l-am înţeles este acela că trebuie evitate aglomerările umane. Cu alte cuvinte, teatrele, cinematografele, muzeele, casele de cultură, restaurantele, cafenelele, mallurile, şcolile vor rămâne închise. Înţeleg că, pe stradă, vom putea merge în grupuri de maximum trei persoane, iar în spaţiile închise vom fi nevoiţi să purtăm mască şi mănuşi: în mijloacele de transport, la birou, în magazinele alimentare, în farmacii,în celelalte magazine ce se vor deschide.

Nu vom avea voie să părăsim oraşele în care trăim, comunele, satele, decât pentru pricini bine întemeiate. Pe de altă parte, lucru esenţial, va fi repornită economia, cu respectarea regulilor amintite – măşti, mănuşi, distanţare. Cam aşa va arăta, cred, lumea noastră de după 15 mai. Mai bine spus, aşa va arăta o perioadă: o lună, două, trei. Funcţie de evoluţia numărului de infectări cu virusul nedorit, funcţie de numărul de morţi, măsurile vor fi relaxate sau înnăsprite. Nu va fi o lume prea veselă. Deja, prin locurile în care merg, simt suspiciunea oamenilor, teama ca aproapele lor să nu fie cel de la care să vină virusul, răul. Aproapele a devenit un potenţial purtător de rău. Până acum ne îndepărtam de oamenii copleşiţi de patimi, de beţivi, de hoţi, de avari, de orgolioşi, de clevetitori, dar acum ne vom ţine departe şi de cei buni, de cei milostivi, răniţi, cum vom fi, de gândul că şi ei pot fi purtători ai perfidului virus. Mă întreb cum vom putea trăi unii cu alţii, ştiind că nici înainte de pandemie relaţiile dintre noi nu erau cele mai bune? Biserica, bibliotecile, muzeele, librăriile, teatrele, centrele de cultură, cenaclurile, institutele culturale, târgurile de carte, vernisajele de pictură, au rolul de a apropia oamenii, de a-i creşte din punct de vedere sufletesc, spiritual.

Continue Reading →
Posted on

Despre bătrâni și bătrânețe

30 martie 2020

Părinții mei s-au stins din viață în jurul vârstei de 80 de ani, tata la aproape 80 de ani, în anul 2011, iar mama la 83, în 2014. Au fost oameni simpli, ca atâţia alții din generația lor (mama casnică, tata șofer), oameni cărora, între anii 1940 – 1960, li s-a luat dreptul la educație, din diferite pricini. Știi cu fata cui te vei însura? a fost întrebat tata. Eu mă însor cu fata, nu cu tatăl ei, veni răspunsul… Bunicul făcea, pe atunci, pușcărie politică… Era prin 1958…
S-au căsătorit, a fost greu, foarte greu… Au luat-o de la lingură, cum se spune… Asemenea lor, mulți din bătrânii pe care-i vedem în aceste zile ieșind din case între orele 11.00 și 13.00, au suferit mult în tinerețe, în obsedantul deceniu.
La sfârșitul anilor 60 ai secolului trecut, când generatia mea a început să meargă la școală, părinții noștri aveau în spate mulți ani de viață grea. „Nu sunt vremurile sub om, ne amintește cronicarul, ci este omul sub vremi“. Ei n-au făcut multă carte, dar au studiat la „școala vieții“ , școală care i-a învățat, dureros, ce este suta de lei; („Ce părinți, niște oameni acolo și ei / Care știu, dureros, ce e suta de lei…“ )
Anii au trecut, ne-au crescut pe noi, cu luminată grijă, ne-au ocrotit ca pe lumina ochilor („Să le fie copilul c-o treaptă mai domn / Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn“), iar acum, dacă nu au trecut deja Pragul acestei lumi, sunt bătrâni și bolnavi. Dar n-au fost întotdeauna așa. Să nu uităm asta! Tot ce s-a construit în acestă țară timp de zeci de ani, cu mâinile lor trudnice s-a clădit. I-a durut enorm, după 1990, când au asistat, neputincioși, la prăbușirea economiei, la risipirea muncii lor de o viață, în numele unei tranziții pe care n-o înțelegeau. Au lăcrimat și au mers mai departe, cu ochii la luminile numite nepoți, care începeau să răsară. N-au spus nimic când au văzut că pensiile, după 40 de ani de muncă, abia îi ajută să trăiască de la o zi la alta. Mesele de Crăciun și de Paști erau bogate (dar cu ce sacrificii), nepoții creșteau, noi, copii lor, eram adulți, iar ei erau fericiți. Să fim sănătoși! spuneau, cu o lacrimă în colțul ochiului….

Și anii au trecut.

A venit criza din 2008, au umblat la „banii de înmormântare“, spre a ne ajuta să plătim căteva rate la bancă, sau pe nepoți, să urmeze studiile universitare…
Acum, în anul 2020, altă urgie…Dar ei sunt obișnuiți cu urgiile, viața lor a fost un lung șir de urgii…Atâta doar, că le-a slăbit auzul, că nu mai înțeleg analizele docte, pe care le văd la televizor, că uită să-și ia medicamentele, că nu le ajung cele două ore, între 11.00 și 13.00, spre a-și rezolva toate problemele.

Zilele trecute, am întâlnit pe stradă, în afara orelor permise, un fost profesor de muzică din școala generală, ce se apropie de 90 de ani. Mergea ușor, adus de spate, trăgând după el un cărucior din acela pe două roți, pentru alimente. Din când în când se oprea să se uite la o vitrină, în timp ce fredona, încet, o melodie. Puteai vedea lesne că trăiește în ală lume, în lumea lui.

Ce faci, a fost întrebat odată un mare duhovnic, dacă vezi în timpul slujbei de noapte un tânăr călugăr moțăind?

Îl iau și-l odihnesc pe genunchi, veni răspunsul bătrânului avvă.
Văd, zilele acestea, pe străzi, oameni bătrâni, pe umerii cărora au stat, cândva,răspunderi sociale, abia urnindu-se. Dragi jandarmi, polițiști, militari, dacă îi întâlniți, vă rog să nu căutați carnetul cu amenzi; conduceți-i acasă. Adevăr vă spun: Cu cât îmbătrânești, vezi lumea printr-o fantă din ce în ce mai îngustă; doar astfel viața poate fi suportată!

Noi, copii lor, suntem aproape de pragul vârstei de 60 de ani…Acum, și pentru noi fanta prin care vedem viața se micșorează, și noi am început să luăm medicamente, să ne hrănim cu prezența nepoților, să ne gândim că, peste câțiva ani vom ieși la pensie.

Peste câțiva ani? Dar când a trecut timpul? Parcă mai ieri eram pe băncile liceului…Câteodată, seara, mă copleșește oboseala zilei. Unde ești, mamă, să mă odihnești pe genunchii tăi? Unde ești tată, să-mi răspunzi la întrebarea „Ce faci?“ cu: „De la foarte bine în sus!“ Unde sunt cei care nu mai sunt? Cât despre cei bătrâni, care încă mai sunt, ocrotiți-i, ocrotiți-i…Mâine veți fi voi în locul lor, vom fi noi în locul lor…

*

25 martie 2020

Venind dimineață spre serviciu, m-am simțit ca-ntr-o zi de duminică; mașini puține pe stradă, oameni puțini, magazine închise. În creștinism, denumirea zilei de Duminică vine de la Dies Dominus, Ziua Domnului, ziua în care se celebrează Sfânta Liturghie (care are în centru Euharistia, Sfânta Cuminecătură). Mi-am amintit apoi că, în condițiile date, Sfânta Liturghie se va săvârși, astăzi, de Buna Vestire, doar de către preoți și dascăli, vegheați de paracliser…Dar Sfânta Liturghie este deplină doar când, la sfârșit, credincioșii se cuminecă din Sfântul Potir…
Astăzi, din binecuvântate pricini, nu vor putea face asta. Se vor ruga de acasă, vor asculta slujba la radio, la televizor.În tradiția creștină, duminica este ziua în care nu se lucrează, se participă la Sfânta Liturghie, se stă cu familia, cu cei bolnavi și suferinzi.Urmează o bună perioadă în care pe srăzi va fi o atmosferă de duminică, de stat cu familia, de întoarcere către sine.Haideți să o luăm așa, ca pe o perioadă de limpezire de sine, de limpezire a relațiilor cu ceilalți, cu propria persoană, de reconsideare a priorităților vieții.Care vă sunt primele trei priorități ale vieții?
Toți vom pune, acum, pe primul loc, sănătatea. Vă las să completați celelalte două locuri.Știu, pentru oameni este o perioadă grea, dar pentru planetă este o perioadă de vindecare; poluarea a scăzut, apele s-au limpezit. Perioada de restricționare a activitățților umane va trece în două, trei luni.Vom avea înțelepciunea să învățăm ceva din ea?

Ne vom schimba modul de a gândi, sau ne vom întoarce la viața noastră hedonistă, care pune accentul pe a avea și nu pe a fi?

Vreau, din toată inima,ca oamenii să se schimbe în urma acestor experiențe limită, să aibă loc acea metanoia (schimbarea gândirii) de care vorbește scriptura, dar sunt sceptic.Oamenii au memoria scurtă și mi-e teamă că fiecare dintre noi se va întoarce la risipirile lui.

Astăzi este o zi de mare sărbătoare. Dacă Sfânta Fecioară nu-i spunea Domnului, „Fie mie după cuvântu Tău“, Duhul Sfânt nu putea coborî asupra ei și Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu putea avea loc. Nimic nu poate face Domnul fără încunviințarea noastră. De aceea s-a spus: Fă un pas către Dumneyeu și Dumnezeu va face zece pași către tine.

Vă doresc zile cu pace în suflet, cu iubire pentru aproapele, pentru cei ai casei, cu creativitate și nădejde la Bunul Dumnezeu!

*

25 martie 2020

Iar mă întreabă facebook la ce mă gândesc…Ştiu că, de fapt, este o întrebare pusă automat, de un procesor, dar este bine acum, când ne îndepărtăm tot mai mult unii de alţii, să te întrebe cineva la ce te gândeşti.

De mai bine de o lună de zile, mă gândesc la antologia Vasile Lovinescu, la care lucrez, la textele pe care trebuie să le selectez, la titlurile de capitole, la cuvântul introductiv (pe care-l tot şlefuiesc) , la Cuvântul următor, care va încheia volumul. Având experienţa antologiei pe care am dedicat-o filosofului Constantin Noica (lansată de ziua mea, pe 14 februarie, când am împlinit 60 de ani), lucrul merge mai uşor acum. Până la sfârşitul lunii iunie sper ca antologia să fie gata de tipar. După antologia dedicată Mântuitorului Hristos, şi cea dedicată lui Noica, aceasta vine să încheie un triptic. Felul meu de a fi, de a gândi, a fost influenţat, decisiv, de-a lungul zecilor de ani, de aceste trei orizonturi. Am citit sute şi sute de cărţi, dar abia orizonturile amintite m-au născut, cu adevărat.

A fi este un nivel, dar a deveni este următorul.

Mulţi intelectualii care au fost aruncaţi, după 1948, în închisorile comuniste, au reuşit să depăşească acel impas scriind pe creier (cum mărturiseşte Valeriu Anania), ţinând conferinţe colegilor de celulă, rugându-se, cu alte cuvinte, manifestându-se creator.

A fi înseamnă a fi creator!

Dar poţi fi creator şi crescând, cu luminată grijă, un copil, dăruindu-te în iubire, lucrând petecul tău de pământ, cu gândul la rod şi nu la profit…

Aşa trebuie abordată o criză, prin creaţie, prin conturarea unui obiectiv de atins. Eu aşa fac şi aşa vă sfatuiesc să faceţi. Redescoperiţi biblioteca pe care o aveţi, descărcaţi cărţi de pe net, comandaţi cărţi, citiţi. Uitaţi-vă şi la filme, bineînţeles, ţineţi-vă la curent cu ceea ce transmit autorităţile ((fără a sta pironiţi toată ziua cu ochii în televizor), vorbiţi, comunicaţi cu cei din casă. Este un bun prilej de a vă redescoperi. Tot răul spre bine. Prea alergam, ca nebunii, de dimineaţa până seara, spre ţinte nedesluşite.

Vorba lui Eminescu:

“Văd vise-ntrupate gonind după vise,

Pânꞌ dau de morminte ce-aşteaptă deschise”.

Gata cu goana, este timpul redescoperii de sine, timpul lecturii, al reîmprietenirii cu cei din preajmă. Vă doresc o zi liniştitoare…

Dan D. Iacob

, ,
,
Posted on

Papa Francisc – Despre lume si despre Europa: o perspectiva filosofica. Cluj-Napoca: Editura Scoala Ardeleana, 2018.

Vizita Papei Francisc în România s-a încheiat, dar ecourile ei nu se vor stinge așa ușor. Celor care vor să știe mai multe despre Sfântul Părinte, despre viața și viziunea sa asupra lumii și omului, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ le pune la dispoziție mai multe cărți, între care amintim: Isabelle de Gaulmyn / Francisc, un papă pentru toți. București: Editura Meteor Publishing, 2006; Papa Francisc: convorbiri cu Jorge Bergoglio. București: Editura Victoria Books, 2013.

Biserica, afirmă Sfântul Părinte într-un interviu acordat revistei iezuite „La Civiltà cattolica“, „nu trebuie să fie obsedată de transmiterea dezarticulată a unei multitudini de doctrine care trebuie impuse cu insistență. (…) Noi trebuie să găsim așadar un nou echilibru, altfel edificiul moral al Bisericii riscă și el să se prăbușească precum un castel de cărți de joc“.

„Amintindu-ne faptul că Evanghelia este pe primul loc, cu mesajul de iubire și de mântuire pentru toți, el este de părere că acest echilibru trece înaintea regulii morale. Credința, explică el, este mai mult o înaintare pe cale „ un pelerinaj”, decât o adeziune la un ansamblu de doctrine“.

Cartea pe care v-o propunem astăzi este structurată în cinci capitole:

Continue Reading →
Posted on

Sfantul Paisie Aghioritul. Iasi: Editura Doxologia, 2016.

Volumul propus de Editura Doxologia, al treilea din Colecţia “Duhovnicul” (primele două fiind “Viaţa Părintelui Cleopa” şi “Părintele Paisie Duhovnicul”, cărţi semnate de Arhim. Ioanichie Bălan),  reuneşte mărturiile participanţilor la cea de-a treia ediţie a Simpozionului Internaţional “Întâlnirea cu Duhovnicul”, desfăşurat la Iaşi şi la Mănăstirea Neamţ, în perioada 12-14 noiembrie 2015.

Conferenţiari invitaţi din Grecia (Arhimandriţii Theoklitos Bolkas şi Kassianos El Inati, Ieromonahul Atanasie Simonopetritul, Gheorghios Mantzaridis, Anestis Keselopoulos, prof. Athanasios Rakovalis), dar şi din România (Arhim. Ioan Harpa, Pr. prof. univ. dr. Constantin Coman, Pr. prof. univ. dr.Ioan C. Teşu, Pr. Drd. Petru Sidoreac), au reliefat aspecte din viaţa şi scrierile sfântului Paisie Aghioritul.

Continue Reading →
Posted on

Aurora Liiceanu – Tanara cu parul alb: misterul Nabocov. Iasi: Editura Polirom, 2019.

După 1989, Aurora Liiceanu, (n. 1 august 1941), licențiată în psihologie, doctor în psihologie, a început să publice mai multe lucrări în acest domeniu. Căsătorită, înainte de 1989, cu scriitorul Gabriel Liiceanu, ea a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite Universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța); în prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. Din cărțile publicate până acum amintim: Povestea unei vrăjitoare, Ed. ALL, 1996; Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, 1948 – 1998, Ed. Nemira, 2000; Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, Editura Polirom, 2003, 2012; Prevenirea și combaterea violenței în școală: ghid practic pentru directori și cadre didactice, Magdalena Balica, Ciprian Fartușnic, Aurora Liiceanu, Andreea Maruțescu, Doina Săucan, Lucian Voinea, Buzau: Alpha MDN, 2006; Dimensiuni psihosociale ale violenței domestice, în colaborare cu Doina-Stefana Saucan, Mihai Ioan Micle, Editura Academiei Române, 2008; Care pe care: femei și bărbați, în colaborare cu Alice Năstase, Editura Cărțile Tango, 2008; Patru femei, patru povești, colecția „Ego-grafii”, Editura Polirom, 2010;  Dincolo de bine, dincolo de rău, despre iubire, în colaborare cu Alice Năstase, Ed. Nemira, 2007; Prin perdea, Editura Polirom, 2009, 2012; Rendez-vous cu lumea, Editura Polirom, 2010, 2012; La taifas, Editura Polirom, 2010, 2012; Viața nu-i croită după calapod, Editura Polirom, 2011; Cuvinte încrucișate, Editura Polirom, 2012; Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, Editura Polirom, 2012; Legături de sânge. Povestea Ioanei, Editura Polirom, 2013; Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității, Editura Polirom, 2013; Soacre și nurori. La cine este cheia?, Editura Polirom, 2014; Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor de azi, Editura Polirom, 2015; Dragostea cea veche îți șoptește la ureche, Primele iubiri, Editura Polirom, 2015; Ea și El. Biografia unei relații, Editura Polirom, 2016; Madlena , Editura Polirom, 2017; Putere și sînge. O aventură indiană, Editura Polirom, 2018;

Continue Reading →
Posted on

Mircea Vasilescu – Cultura romana pe intelesul patriotilor. Bucuresti: Editura Humanitas, 2018.

Mircea Vasilescu (n. 1960, la Ploiești) este un eseist, critic, istoric literar, jurnalist și traducător român, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București, unde predă cursuri despre mass-media, politici culturale, marketing cultural, presă culturală. Dintre volumele publicate până acum amintim „Iubite cetitoriule…“: Lectură, public și comunicare în cultura română veche. Pitești: Editura Paralela 45, 2001; Mass – comédia. Situații și moravuri ale presei de tranziție. București: Editura Curtea Veche, 2001; Europa dumitale: Dus-întors între „noi“ și „ei“, Iași: Editura Polirom, 2007.

Cartea pe care v-o semnalăm astăzi este structurată în patru capitole: Banii pentru cultură. Între sărăcie, emoție și demagogie; Lectura. O temă strategică fără strategii; Patria, poneiul și „polonezul“. Cazul ICR; Câte culturi încap într-una singură?

Din titlurile capitolelor observăm lesne că problematica abordată, având ca nucleu tema culturii, este vastă, autorul reușind să facă o radiografie a ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în România, sub acest orizont.

Continue Reading →
Posted on

MinteStiinta: Un dialog intre Orient si Occident. Bucuresti: Editura Humanitas, 2017.

Cartea propusă de Editura Humanitas are la bază Simpozionul Minte Ştiinţă desfăşurat la Harvard, în luna martie a anului 1991, simpozion care a reunit experţi din domeniile medicinei, psihiatriei, psihobiologiei, neorobiologiei, educaţiei, religiei comparate şi budismului indo-tibetan, invitatul de onoare fiind Sanctitatea Sa Dalai Lama, laureat al Premiului Nobel pentru pace. Simpozionul a celebrat un deceniu de cercetări comune întreprinse de comunitatea budistă tibetană şi Harvard Medical School.

„Cred că scopul ultim al tuturor fiinţelor umane, afirmă Dalai Lama,  este  dobândirea fericirii şi a unui sens al împlinirii. Oamenii de ştiinţă studiază în special materia, dar nu pot ignora mintea omenească sau conştiinţa. Practicanţii spirituali sunt preocupaţi în primul rând de dezvoltarea minţii, dar nu-şi pot ignora cu desăvârşire nevoile fizice. Iată de ce am insistat întotdeauna asupra importanţei de a împleti abordarea mintală cu cea materială în atingerea fericirii de către umanitate”.

Continue Reading →
Posted on